Actrița Sophia Loren, primită ca un adevărat star de Hollywood la Cluj, în cadrul TIFF 2016

Marea actriță italiană Sophia Loren a ajuns la Cluj-Napoca la invitația Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) pentru a primi premiul pentru întreaga carieră la gala de închidere a festivalului de sâmbătă seara, 4 iunie, la Teatrul Național Cluj.

Foto: Julian Ovidiu

Sophia Loren a luat parte la o conferință de presă vineri, 3 iunie, la hotelul Ramada din Cluj, unde a vorbit, timp de 30 de minute, despre cariera sa fulminantă și despre cinematografie în general. Întrebată dacă are o actriță preferată, Sophia Loren a declarat: “Am sacrificat multe din zilele mele preferate, dedicându-le cinema-ului. Să fii actor e o misiune, înseamnă să traiești la maxim sentimente, să ai trăiri speciale, care te pot transfoma în cele mai diferite moduri. De aceea nu mă pronunţ pe acest subiect, analizez, mă uit, privesc”, a spus Loren.

 

Întrebată dacă s-a gândit vreodată ca va deveni o celebritate, diva a spus că aceasta este moartea unui actor, că e distrus dacă își dorește neapărat acest lucru, pentru că mereu trebuie să te gândești pozitiv. “În viață și în carieră trebuie să iei totul pas cu pas, să aștepți să se rodească în tine toate rolurile și toate oportunitățile care se ivesc”, a mai susținut Sophia Loren în cadrul conferinței de presă.

Foto: Julian Ovidiu

Actrița în vârstă de 81 ani a declarat că în acest moment analizează cu foarte mare atenție orice propunere de film, pentru că nu mai este așa tânără și trebuie să fie atentă la rolurile pe care le joacă.

 

“Nu mai sunt din păcate tânără așa că trebuie să fiu atentă la rolurile în care îmi doresc să joc. Analizez foarte atent și trebuie să mă conving de un rol foarte tare ca să pot să-l mai accept indiferent de regizorul care propune cel rol, indiferent că e român sau e din alta țară.”, a susținut aceasta.

 

Aceasta a venit vineri după-masă, la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 18:30, pentru a deschide proiecția specială “Căsătorie în stil italian” (r. Vitoria de Sica), cu Marcelo Mastroiani și a se întâlni cu fanii ei din România. Ea a fost primită la Cluj pe covorul roșu, ca un adevărat star de Hollywood.

 

Vizibil emoționată și copleșită, actrița a declarat pe scenă că și-ar fi dorit să îi fie alături și copiii ei sau actorul Marcelo Mastroiani pentru a vedea ce primire i s-a făcut la Cluj.

Foto: Julian Ovidiu

Sophia Loren a fost condusă, la braț, până în sală de președintele festivalului, Tudor Giurgiu, iar la intrare a fost întâmpinată de taragotistul Dumitru Fărcaș, care i-a sărutat mâna ca un adevărat gentleman. Sala mare a Casei de Cultură a Studenților a fost arhiplină, toate biletele epuizându-se în doar câteva ore, iar diva a urcat pe scenă în aplauzele publicului pentru a ține un discurs de câteva minute, după care a plecat la hotel.

 

“Cea mai bună actriță din Italia”, i-a strigat o fană Sophiei Loren, iar italianca i-a mulțumit pentru compliment. Aceasta nu a acordat autografe, deși a fost luată cu asalt de simpatizanți, majoritatea persoane în vârstă.

 

Sophia Loren va primi premiul pentru întreaga carieră la gala de închidere a ediției a 15-a a Festivalului Internațional de Film Transilvania de sâmbătă seară de la Teatrul Național din Cluj, iar cea care îi va înmâna premiul va fi fotomodelul Mădălina Ghenea.

 

Si-a început cariera de actriță în 1950, la vârsta de 15 ani, iar primul său rol important a fost în L’Oro di Napoli (1954), al lui De Sica. Peccato che sia una canaglia / Too Bad She’s Bad (1954) a fost primul film alături de Marcello Mastroianni, actorul care avea să-i devină un colaborator constant pe marele ecran. Printre ele, Matrimonio all’italiana (1964), pentru care a fost nominalizată la Oscar, comedia La moglie del prete (1970) și Ieri, oggi, domani / Yesterday, Today, Tommorow, cu o scenă de striptease care a intrat în istorie.

 

Sophia Loren a fost recompensată de-a lungul carierei și cu patru trofee Globul de Aur pentru World Film Favorite – Female, prestigiosul Cecil B. DeMille Award, un Premiu BAFTA și deține recordul de a fi distinsă cu șase Premii David di Donatello pentru cea mai bună actriță. În 1991, a fost onorată de Academia Americană de Film pentru întreaga carieră, fiind declarată o “comoară a cinematografiei mondiale”, iar în 1999 a fost recunoscută de către American Film Institute drept una dintre marile legende ale epocii de aur de la Hollywood. Mick Jagger și Keith Richards i-au dedicat o melodie – “Pass the Wine (Sophia Loren)”.

Foto: Julian Ovidiu
Druckversion | Sitemap
© AgenturppF und Julian Ovidiu

E-Mail

Anfahrt